În conformitate cu OUG 34/2014 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță, Cumpărătorul are dreptul de a denunța unilateral contractul, doar cu plata taxelor poștale de returnare, în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea produsului, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv.
Dacă Cumpărătorul renunță la cumpărare conform acestei clauze, este obligatoriu să returneze produsul exact în starea în care i-a fost livrat, adică în ambalajul original, nefolosit, însoțit de toată documentația cu care a fost livrat și în perfectă stare de funcționare. În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite, Cumpărătorul nu are dreptul să solicite rambursarea prețului. Returnarea produsului se va face către sediul indicat, pe cheltuiala exclusivă a Cumpărătorului. Rambursarea prețului către Cumpărător nu va fi efectuată înainte de primirea produsului și confirmarea emisă că acesta este în ambalajul original, nefolosit, însoțit de toată documentația cu care a fost livrat și în perfectă stare de funcționare. Rambursarea banilor este doar pentru produs, nu și pentru transportul dintre cele două entități.
De asemenea, conform ordonanței, sunt exceptate de la retur produsele susceptibile de a se deteriora sau a expira rapid.
Pentru comenzile plătite cu cardul, suma va fi returnată pe același card utilizat la tranzacționare, în termen de maximum 14 zile de la acceptarea returului. Suma restituită va acoperi doar produsele achiziționate și nu include costul transportului pentru livrarea inițială a comenzii, sau cea de retur.